Lumina Sfântă, culoar special până în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă anual, în Sâmbăta Mare, prin intermediul unei delegații a Patriarhiei Române, printr-un zbor special direct de la Tel Aviv la București. De pe pista Aeroportului Otopeni, aceasta este distribuită în țară, ajungând prin centrele eparhiale și la bisericile din România. Anul acesta, în contextul războiului din Iran și al rachetelor care zboară pe deasupra Orientului Mijlociu, ritualul presupune condiții absolut speciale. Astfel, Biserica Ortodoxă Română, împreună cu autoritățile de la București, a obținut un culoar special de zbor pentru a putea aduce Lumina Sfântă aprinsă în Sfântul Mormânt. Observator îți arată în timp real traseul pe care Lumina Sfântă este adusă de la Ierusalim, via Tel Aviv, până la București.